Fotbalul la Moreni

Astra Română Moreni a fost înființată de societatea petrolieră Astra Română în 1922, și rapid devine una dintre cele mai puternice echipe muncitorești din zonă. Aceasta a atras rapid cei mai buni jucători locali (inclusiv unii de la Izvorul), având susținerea financiară a societății petroliere.
A devenit principala echipă din Moreni, cu meciuri amicale și oficiale împotriva echipelor din Ploiești, București și alte centre industriale, afirmându-se drept o echipă reprezentativă pentru muncitorii petroliști.
În 1932, Astra Moreni devine prima echipa morenară care s-a afiliat la Districtul Ploiești și a participat la competițiile oficiale organizate de Federeatia Română de Fotbal, în categoria a III-a.
După 1945, odată cu reorganizarea sportului românesc, echipa trece prin mai multe denumiri: Partizanul Moreni, Muntenia Moreni, Flacăra Moreni (din 1951), Flacăra-Automecanica Moreni (între 1977–1985, în urma fuziunii cu echipa Automecanica), revenind la numele Flacăra Moreni în 1986.
Echipa joacă în principal în Divizia B (actuala Liga 2) până în anii ’80.
În 1986 promovează în Divizia A, iar cea mai bună performanță o are în sezonul 1988–1989: locul 4. Clasarea îi aduce calificarea în Cupa UEFA și o întâlnire cu prestigioasa FC Porto (0–2 în deplasare, 1–2 la Moreni).
După Revoluția din 1989, pierderea sprijinului economic (unii spun că și a sprijinului politic) duce la retrogradarea din Divizia A.
Echipa coboară în ligile inferioare până în liga a 4-a, în sezonul 2006-2007. Revine în liga a 3-a în sezonul 2016-2017.
La finalul sezonului 2024-2025 retrogradează din nou în liga a 4-a, însă este invitată de Federația Română de Fotbal să ia startul sezonului 2025-2026 în liga a 3-a.
Sursa foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Venus Moreni îl avea ca organizator pe inginerul Vasile Călăraşu. Formaţia de bază era: St. Voicu – Stoianovici, Comănescu – Gh. Grozea, Ionescu, Lupu – Ion (Culache) Coman, Gh. Stan, Zanvetori, C. Jalbă, Gheorghiţă.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Această echipă a fost înfiinţată în 1933, din lotul său făcând parte Toth, Virgil Modolea, Scânteie (portari), Penzeş, Chiş, Constantinescu, Gogu Stănescu, Stănică Moiesescu, Titi Silveneanu, Alexandru Cârjaliu, Viclani şi Gh. Grozea.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Nicolescu, Ilie Anastasescu, I. Gohn, Biolany, Schuster, Octavian Filipescu, Otto Hametner, Vasile Alexandru;
Jos: P. Marin, S. Cristu, Gheza Zetnic.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Morenarii sunt în echipament alb. În fundal, dezbenzinarea Astra şi sonde pe dealul Ţuicani
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

înaintea unei întâlniri pe terenul Teiş pentru „Cupa Sfatului Negustoresc”. Astriştii în echipament închis la culoare, iar Creditul Minier în alb.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Pomacsek, Schuster, Ţaco, Niculescu, Florescu
La mijloc: N. Ionescu, Ghidriceanu, Ghon.
Jos: Voica, S. Cristu, I. Milan
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Florescu, Niculescu, Ghon, Metz, Ghidriceanu, Iosif Herold, Ionescu, Pomacsek, Petre Marin, Schuster
Jos: Milan, S. Cristu, A. Voica
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În foto: Testiban (drucăr), Pomacsek – antrenor, S. Cristu, A. Voica, I. Florescu, M. Metz, S. Milan, I. (Vicu) Herold, I. Ionescu, I. Gohn, S. Niculescu, I. Ghidriceanu, P. Marin, A. Schuster.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sursa foto: D-nul Lori Leich

Astra în şorturi albe şi tricouri cu guler alb.
În primul joc cu această selecţionată, Astra Moreni a învins cu 6–0.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Florescu, Metz, I. Herold, Varodi, Milan, S. Cristu, ing. Sergiu Bulgakov, V. Bucur, arbitrul Pop
Jos: I. Botescu, Niculescu, Voica,
Weber.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

In foto: trei susţinători, urmaţi de Gh. Herold, S. Cristu, A. Voica, I. Herold, V. Bocin, Gh. Florescu, I. Botescu, I. Ionescu, St. Niculescu, Gh. Dobre, V. Bucur, P. Marin.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Moreni, 1947
Cel din dreapta: D-nul Victor R. Leich.
Sursa foto: D-nul Lori Leich

Sursă foto: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: I. Boteanu (antrenor), Mihăescu, Varga, Stoica, Ştefănescu, Marcu, Giugaru
La mijloc: Bucurescu, Niculescu, Chilea, Tocan, Colfescu
Jos: Ciulei, Stoienescu (Melcu).
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Al. Dumitriu (antrenor), Al. Badea, Gh. (Puiu) Ursu, R. Tomescu, Gh. Stroilescu, Marian Lupea, dr. Constantin Pătraşcu (delegat),
Constantin Comşa, Gh. Neaga, Mihăescu II, C. Năstase, Scarlat, L. Ploscaru.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Bidiuţă, Mihăescu, V. Leich, Guian, G. Petrescu (antrenor), Miron Şerban (delegat), Tocan, Petrescu, Al. Dumitriu, Ştefănescu.
Jos: Antonescu, Nica, Al. Marcu, Capoianu, L. Ene, Almăjan.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În fotografie apar și soţiile jucătorilor.
În picioare: V. Floceanu (şofer), Al. Badea, N. Cioblea, M. Stoica, G. Bucurescu, D. Negescu, I. Manafu, C. Năstase, V. Pantea (organizator)
La mijloc: G. Cioblea, E. Bucurescu, R. Bucurescu, St. Creţu, I. Creţu
Jos: S. Cristu (antrenor), Gh. Ilinca, T. Ilinca, El. Cristu, V. Dârmon, El. Savu, D. Savu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: C. Pătru, Gh. Petrescu (antrenor), V. Mihăescu, T. Dumitru, L. Ene, M. Capoianu, V. Ştefănescu, M. Şerban (delegat), Gh. Tocan.
Jos: C. Nica, V.Leich, P. Guian, R. Tomescu, Al. Constantinescu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Finalul anilor ’50.
Cel în tricou închis (mai aproape de centrul imaginii) – portarul Victor R. Leich.
Sursa foto: D-nul Lori Leich

An 1958.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Al. Badea, D. Negescu, I. Manafu, N. Cioblea, V. Dârmon, I. Stoica, E. Marcu, C. Năstase, V. Pantea (delegat)
Jos: S. Cristu (antrenor), G. Bucurescu, I. M. Stoica, J. Creţu, Gh. Ilinca.
În faţă: D. Savu (portar).
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Rândul de sus: Vasile Pantea – delegat, Anghelache, Marinescu, Vasilescu, Aurel Tache, Al. Alexandrescu, Constantin Pătru (antrenor), Ionel Sandu, Constantin Niţoi.
Rândul de jos: D. Ionescu, C. Cotei, E. Alexe, Victor Tomescu, Georgică Vişan (conducător), Gicuţă Burcescu (portar).
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

An 1961.
În picioare: C. Marinescu (antrenor), Ivan, A. Alexandrescu, V. Ştefănescu, V. Mihăescu, M. Şerban (delegat), ing. T. Dobreanu (şef secţie), Gh. Zamfir, dr. C. Pătraşcu.
La mijloc: Gh. Anghelache, M. Ionescu.
Jos: C. Motoroiu, I. Vasilescu, V. Cepolschi, Gh. Brâduşescu, L. Berdeli, Gh. Ardeleanu, Gh. Iordache, I. Ştefănescu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Au putut fi identificați următorii copii: Totonel, Doru, Tani, Tinel, Silviu, Viorel, Mihai Popescu, Macarie, Nici Fava, Gigi Stanciu, Sandu Iliescu, Dan Nomicos, Dan Savu, Misu Irimescu, Puiu Suchici, Jean Condurățeanu, Mărăsescu, Petrică Dragomir.
Sursa foto: D-na Raluca Ilinca

În picioare: Pătru (antrenor), Victor Tomescu, C. Cotei, Em. Alexe, Gh. Anghelache, I. Vasilescu.
Rândul de jos: Al. Alexandrescu, C. Niţoi,I. Sandu, M. Ionescu, C. Marinescu, Ioniţă.
În faţă: G. Burcescu, C. Alexandrescu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

An posibil 1964.
În picioare: dr. I. Rășină, V. Blujdea (antrenor), Al. Marcu, I. Botescu, N. Neagu, V. Ștefănescu, Gh. Botescu, Gh. Giugaru, O. Maraffca, C. Vătan, Gh. Tocan, Gh. Herold.
Jos: L. Berdeli, Gh. Dobre, P. Guian, M. Capoianu, H. Mihăescu.
Sursa foto: D-na Iulia Capoianu

Antrenor: Simion Cristu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Antrenori: Simion Cristu, Gică Tocan.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: I. Manolache (delegat), Gh. Georgescu, V. Popescu, Gh. Voiculescu, I. Anton, I. Gerogescu, Profesor Constantin Cotei.
La mijloc: I. Constantin, Ilie Răuţ, I. Boroş, V. Mareş, V. Stan.
În faţă: Gh. Pelmuş, Vali Podină.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: C. Dumitru, Gh. Tocan, O. Maraffca, I. Ivana, S. Neagu, C. Berechet, V. Ştefănescu, I. Pantea, C. Niţoi, I. Botescu.
Jos: Al. Marcu, P. Guian, H. Mihăescu, M. Capoianu, Gh. Dobre, Gh. Botescu, C. Vătan, I. Petrescu, Gh. Giugaru.
În faţă portarii L. Berdeli şi G. Cristu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: S. Cristu (antrenor), V. Botescu, Gh. Crăciun, Al. Cornea, M. Barbu, Gh. I. Barbu, I. Vlad, M. Botescu, Şt. Moraru (organizator).
Jos: Şt. Lois, M. Crăciun, Gh. Dina, I. Brătăşanu, A. Pânzaru, I. Şerban.
În faţă: M. Enescu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare, de la stânga la dreapta: Florian Frîncu, Emil Frățilă, Pascu Dumitran, Victor Stan, Mihai Rizescu, Marin Barbu, Constantin Sandu, Alexandru Baicu, antrenorul Virgil Blujda.
Jos: lon Toma, lon Postolache, Ion Drăgan, Gheorghe Manta, Nicolae Iofciulescu, lon Danilă, Gheorghe Cîmpeanu, lon Albină.
Sursa foto: flacaramoreni.com

C. Cotei, jucător al echipei Victoria Moreni
Sursa foto: D-nul Bogdan Cotei

Sursa foto: D-nul Bogdan Cotei

În foto: N. Covaci, Titi Dinulescu (delegat), I. Sandu, R. Dumitraşcu, Gh. Varga, A. Tache, I. Barbu, V. Tomescu, C. Niţoiu, Al. Alexandrescu, V. Cepolschi, D. Ionescu, Gh. Anghelache, M. Alexe, Gh. Drăgănoiu, Valeriu Mihăescu (antrenor).
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Înaintea jocului cu Victoria Floreşti.
În picioare: Gh. Iordache, Em. Mihăescu, I. Prandea, V. Manta, C. Istodorescu (organizator),
I. Parotă, Gh. Ioniţă (delegat), D. Nicoloiu, P. Popescu (antrenor), Cr. Vişoiu.
Jos: I. Iliescu, C. Coman, M. Ungureanu, Gh. Coman, C. Ştefan, V. Chiru.
În faţă: portarul Gh. Anghel.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Gh. Berechet (antrenor), Iordache, Popescu, Iliescu, Botescu, Vişoiu, C. Istodorescu (organizator).
La mijloc: I. Petrescu, Drăgan, Ştefan, Chiru.
Jos: Gh. Anghel.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sus: P. Stănilă, I. Iliescu, Em. Frăţilă, I. Toma, I. Udilă, Turcu, Dumitrică, Munteanu.
Mijloc: Radu, M. Răduţă, I. Albină
Jos: Drăgan, N. Toma II, I. Constantin, P. Dumitran, Filică, M. Harapu.
În faţă: I. Dănilă.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: N. Toma, Florin Frâncu, Emil Frăţilă.
Jos: Gelu Barbu, Ion Drăgan, Marian Barbu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Gh. Ilinca, M. Vasilache,I. Ştefănescu, Tomiţă Podaru (arbitru), St. Ilie, D. Petcu, Paul Căpriţă (arbitru), Cristian Teodorescu (arbitru), Emil Frăţilă, N. Toma, Virgil Blujdea.
Jos: I.Dănilă, M. Petrescu, Ion Dumitru, V. Botescu, V. Stan.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Această echipă participa la campionatul orăşenesc, alături de echipele altor întreprinderi.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Profesor C. Cotei (antrenor), C. Radu, Gh. Rotaru, A. Siminică, I. Cârpenaru, R. Dumitraşcu, St. Bulancea, I. Turcea, I. Georgescu, N. Cucu.
Jos: I. Drăgan, Gh. Varga, C. Blăgău, I. Drăguţescu, C. Spânu, I. Vasile.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sus: I. Manole-Stoica (antrenor), C. Badea, V. Enache, M. Şurlicae, R. Grancea, M. Vasilache, C. Ichim, R. Ponescu, M. Petrescu, N. Tătaru (antrenor secund).
La mijloc: I. Dumitru, C. Niţă, Ilie Niculescu, I. Vintilă, I. Constantin, St. Ilie, C. Ignat, St. Moraru (delegat organizator).
Jos: G. Barbu, Ad. Căţoiu, Economu, Al. Rus, Haralambie Pantea, I. Mocanu, V. Stan.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: I. Cârciumărescu (antrenor), Cr. Aldea, M. Vasilache, M. Şurlicae, ???, I. Dumitru, C. Badea, I. Nicolae, col. V. Focea (preşedintele secţiei).
Aşezaţi: M. Stan, N. Petre, V. Polizache, Tr. Miu, I. Ştefănescu, Al. Rus, M. Drăghici, Gh. Barbu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: V. Blujdea (antrenor principal), I. Nicolae, M. Vasilache, Gh. Dobrică, D. Nistor, C. Badea, V. Toma, G. Tabacu, I. Mihăescu, N. Scurtescu, I. Ştefănescu I, V. Stan, E. Frăţilă (antrenor secund).
Pe scaune: Pescaru, Al. Rus, I. Stăncescu, M. Petre, G. Barbu, Eugen Păuşan, I. Dumitru, Fl. Năstase, Gh. Filipescu, C. Jipa.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Aceasta este echipa care a promovat în Divizia A, la finalul sezonului 1985-1986.
În picioare: Ion Ungureanu (maseur), Ion Moldovan, Călin Gabriel, Nicolae Scurtescu, Florin Năstase, Vasile Oană, Traian Ivănescu (antrenor principal), Marian Nedea, Constantin Badea, Stelian Gândac, Dumitru Nistor, Sandu Preda, Nicolae Toma (antrenor secund).
Jos: Ion Constantin Marcu, Ionel Stoiciu, Constantin Cojocaru, Ion Ştefănescu (Jup), Eugen Vlădulescu, Ion Nicolae, Ion Mateescu, Costel Pană, Marian Pană.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Tr. Ivănescu (antrenor principal), dr. Viorel Tomescu (medic), V. Oană, S. Preda, D. Nistor, M. Nedea, C. Badea, Fl. Năstase, Vasile Aelenei, E. Vlădulescu, I. Ungureanu (maseur).
La mijloc: I. Mateescu, M. Pană, Dudu Georgescu, I. Ştefănescu, I. Nicolae, G. Călin, Alex. Moldovan (antrenor secund).
Jos: C. Pană, I. Stoiciu, C. Cojocaru, N. Paraschiv, I. Marcu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Instantaneu de la meciul de debut în Divizia A al echipei Flacăra Moreni.
Meci Flacăra Moreni – Chimia Râmnicu Vâlcea, 17 august 1986. A fost victorie a morenarilor, scor 2-1.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Profesor Simian, printre jucători: Marian Pană, Jinga, Dan Druță, Gelu Petrescu.
Sursa foto: D-nul Marian Pană

Campionat Inter-școli, 1982.
Printre copii: Puiu Jipa, Dragoș Dinu, Robert Ionescu, George Florea, Gelu Petrescu, Marian Pană, Cristi Dudău, Eugen Cârstoaia, Vasile Pricop, Dan Druță.
Sursa foto: D-nul Dan Druță

Campionii la fotbal ai Școlii Nr. 4 (componenți ai clasei VIII B), alături de D-nul Profesor Cotei.
Elevii: Neacșu, Teodorescu, Matinca, Savu, Blidaru, Penea, Manta.
Sursa foto: D-nul Mirel Savu

Rândul de sus: Ștefănescu, Constantin, Dumitru, Stan, Vasilache, Cimpu, Ungureanu
Rândul de jos: Florea, Petrescu, Toma, Frățilă, Vulpe.
Sursa foto: Facebook D-nul Marian Vasilache

Rândul de sus: antrenor Becheanu – jucători Ignat, Ichim, Nistor, Niță, Mircea,Stan, Vasilache, Tănase, Grancea, Miu, Dumitrescu Ștefănescu.
Rândul de jos: Nicolae, Polizache, Constantin, Barbu, Rus, Militaru, Muri, Enache, Dumitru.
Sursa foto: Facebook D-nul Marian Vasilache

Echipa care a promovat în Divizia A.
Printre jucători: portarii Nedea și Oană, apoi Mateescu, Ion Moldovan, Ștefănescu, Preda, Năstase, Badea, Scurtescu, Stoiciu, Marcu, frații Costel și Marian Pană și Iulian Mihăiescu.
Antrenor: Traian Ivănescu.
Sursa foto: welovesport.ro

Sursa foto: Facebook Flacăra Moreni

În fotografie pot fi recunoscuți jucătorii morenari Florin Năstase și Ioan “Trezor” Dumitru.
Sursa foto: D-nul Niki Năstase

Meci Flacăra Moreni – Steaua București.
Sursa foto: Facebook Flacăra Moreni

În picioare: Valeriu Nunweiler (antrenor secund), Mihai Stamanichi (masseur), Victor Glăvan, Sandu Preda, Pârvu, Marin Dragnea, Andrei Toma, Costică Lala, Eugen Vlădulescu, Teodor Beldie, Dumitru Nistor, Florin Năstase, Dima Tănase (preparator fizic), dr. Viorel Tomescu.
Aşezaţi: Marius Andrei, Sava Daniel, Ion Manu, Marcel Tirchineci, Vasile Zlotea, Ion Ene, Costel Pană.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

În picioare: Tene, Beldie, Purdea, Lala, Butufei, Chiriţă
Jos: Dragnea, Balaur, C. Pană, Văidean, Marcu.
Antrenor I. Nunweiller.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Căpitanul morenar Costel Pană, în partea dreaptă a imaginii. Meci Flacăra Moreni – FC Bihor.
Sursa foto: Facebook D-nul Ioan Dancea

Stadion Moreni, 1990.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Stadion Moreni, 1990.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sursa foto: D-nul Mircea Petrescu

În picioare: Gh. Ungureanu (antrenor secund), Octavian-Puiu Bucur (organizator), L. Popescu, M. Pârlog, D. Tudor, C. Neacşu, Cl. Andreicuţ, C. Toma, I. Manea, I. Dincă, M. Petrescu, M. Matinca, V. Login, E. Zgâmbău (maseur), P. Butufei (antrenor principal).
Jos: R. Simion, G. Puică, Fl. Rădulescu, M. C. Frangulea, C. Pârşe, Cl. Mutu, M. Petre, B. Popescu, V. Dinu, Căt. Rădulescu, V. Petre.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Grupa 1980-1981.
Sursa foto: D-nul Mircea Petrescu

Grupele 1985-1987.
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Mihăiţă Cosmin, Murguleţ Bogdan, Cucu Valentin, Nicuţă Alexandru (Creţu), Oprea Marian, Nica Andrei, Aldescu Aurelian, Mihăescu George, Antimia Andrei, Filip Irinel, Ariciu Petrică, Laţea Cătălin, Simion Ionuţ.
La mijloc: Ion Andrei, Panait Aurel, Prodan Ionuţ, Costea Codruţ, Gurău Ionuţ, Băleanu Bogdan, Ivana Ştefan, Brezeanu Ion, Solomon, Ionuţ, Bratu Ionuţ, Căpeneaţă Ionuţ, Toma Ion, Petrescu Mircea (antrenor).
Jos: Ioniţă Iulian, Stan Adrian, Bratu Vasile, Dinu Ionuţ, Barbu Alexandru, Mănescu Alexandru, Ciobanu Gheorghe, Pârşe Marian, Vasilescu Cosmin-Liviu, Tudorică Ionuţ, Damian Marian.
Sursa foto: D-nul Mircea Petrescu
Sursa info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Grupa: 1988
Sus: ???, Aliuş, Ciobescu, Joiţescu, Scărlătescu, Vasile, ???, Banu, Ţurcănaş.
La mijloc: Apetrei, Radu, Petre, A. Gheorghiaş, Jinga, Costin, Neculiţă, Marian Matinca (antrenor).
Jos: Şerban, Şt. Bănaru, A. Bănaru, P. Gheorghiaş, Solomon, Săndulescu, Alistar, Georgescu.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sursa foto: D-nul Dan Ignat

În picioare: I. Iliescu (antrenor), Paul Anghelache, Dan Ignat, Claudiu Drăgan, Marius Niţă, George Creţu, Radu Ungureanu, Marcel Matei, Aurel Dumitru, Marian Negrea, Vili Brezeanu (organizator).
Jos: Ionel Stoiciu, Vasile Dragomir, Laurenţiu Vişoiu, Cristian Vişoiu, Octavian Teleanu, Gheorghe Ojică, Alin Robescu.
Sursa foto: D-nul Dan Ignat
Sursa info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Sus: Cristian Bădoiu, Ion Ioniţă, Gheorghe Matei, Răzvan-George Sava, Gabriel-Ion Paraschiv, Vasile Petre, Constantin Neagu, Constantin-Sorin Minciună.
La mijloc: Marin Chivu (administrator stadion), Eugen Zgâmbău (maseur), Mircea Petre Petrescu, Cristian Roşu, Constantin Neacşu I, Iulian Mihai Ilie, Sorin Ionel Soare, Gigi Gorga II, Ciprian Constantin Neacşu II, Marian Viorel Matinca (antrenor secund), prof. Nicu Croitoru (antrenor principal), Stelian Ivana (preşedinte de onoare), Daniel Ştefanide (organizator).
Jos: Ion Gârboveanu, Denis-Gheorghe Dănilă, Alexandru Chivu, Laurenţiu Nicolae Mihăescu, Florin Tulbea, Gheorghe Ivan, Eduard Gherghe.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Grupele 1985-1986.
Sursa foto: D-nul Mircea Petrescu

Sursa foto: Cronica Sportivă

Datare: între 1977 și 1985.
Sursa foto: Okazii

Datare: a doua jumătate a anilor ’80.
Sursa foto: Okazii

Datare: a doua jumătate a anilor ’80.
Sursa foto: Okazii

Sursa foto: Okazii

Sursa foto: Okazii

“La poalele unui deal, e o echipă de fotbal la-la-la,
Se numește Flacăra, hei, se numește Flacăra
Și este echipa mea la-la-la-la și este echipa mea!’
“Un salut din Vechea Troie,
Și încă o dată că e voie,
La Moreni că e nevoie!”
“Galben albastru sunt culori frumoase, Galben-Albastru sunt victorioase,
Haide Morenii lupta pentru noi, Haide Morenii suntem lângă voi,
Prietenia ne e cântecelul, Galben-Albastru ne este drapelul!”

Haide Morenii luptă pentru noi, Haide Morenii suntem lângă voi,
Prietenia ne e cântecelul, Galben-Albastru ne este drapelul!”
Printre suporteri: Găganu’, Marian, Vasile, Mircea, Babulea, Fane, Moale, Picollo, Viorel, Momici, Costel.
Sursa foto: Facebook D-nul Georgian Rotaru

“La poalele unui deal, e o echipă de fotbal la-la-la,
Se numește Flacăra, hei, se numește Flacăra
Și este echipa mea la-la-la-la și este echipa mea!’
“Un salut din Vechea Troie,
Și încă o dată că e voie,
La Moreni că e nevoie!”
“Galben albastru sunt culori frumoase, Galben-Albastru sunt victorioase,
Haide Morenii lupta pentru noi, Haide Morenii suntem lângă voi,
Prietenia ne e cântecelul, Galben-Albastru ne este drapelul!”
Sursa foto: D-nul Dragoș Dumitru

Sursa foto: D-nul Cătălin Pleșeanu

Datare: 4 Mai 1937.
Sursă foto și info: cartea “Istoria Fotbalului Morenar”, autor D-nul Gheorghe Ilinca.

Meci demonstrativ între echipa profesorilor morenari și echipa artiștilor (actori români consacrați).
Stadionul Flacăra.
Sursa foto: D-na Gabriela Ionasc Dobranis

Meci demonstrativ între echipa foștilor fotbaliști morenari și echipa artiștilor (actori români consacrați).
Stadionul Flacăra.
Sursa foto: Facebook Flacăra Moreni